Mangalia ieri si azi

Despre mine

Acasa
Mangalia ieri
Mangalia azi
Cladirile vechi
Instantanee
Video
MangaliArt
Despre mine
Contact

Mangalia sau cat de mult iti poti iubi locurile copilariei

Singura mea legătură cu Constanţa este faptul că m-am născut în acel oraş . . . Primii 2-3 ani din viaţa mea i-am petrecut în pădurea de lângă Babadag, unde era o unitate militară la care lucrau ai mei. Nici de acolo nu mi-au rămas decât câteva fotografii şi aproape nici o amintire.  

Copilăria şi adolescenţa, până la anii studenţiei, mi le-am trăit în Mangalia. De-abia acesta este oraşul inimii mele, locul în care apoi am revenit definitiv după 20 de ani de absenţă petrecuţi în Bucureşti…

În 2006, la întoarcere, savuram zilnic fiecare frunză mişcată de vânt din pomii copilăriei, îmbrăţişam cu privirea totul, de la ruinele cetăţii unde cu zeci de ani în urmă bunica îmi punea o păturică şi stăteam aşa, la soare, printre zidurile bătrâne, şi ne bucuram, până la stabilopozii pe braţele cărora săream cu atâta uşurinţă să găsesc un loc mai bun pentru pescuit cu tata!  

Acum, după ce deja au trecut 6 ani, îmi iubesc şi mai mult oraşul. Aşa, provincial cum e el, cu neajunsurile lui, cu frumuseţile lui naturale şi cu cele păstrate din vechime… cu gara neschimbată, cu strada Vasile Pârvan pe care o iubeam cel mai mult pentru bolta uriaşă pe care o formau vara copacii deasupra ei…şi de sub care, când ieşeam, ajungeam direct la mare…

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi este din ce în ce mai dor de Mangalia, atât de dor încât niciodata nu ies din casă fără aparatul de fotografiat, să mai surprind ceva nou, poate unic, din viaţa oraşului, asa de dor, încât mă trezesc la 6 dimineaţa să filmez răsăritul soarelui la Mangalia ...  

Şi într-un moment din acesta de dor cam greu de înţeles, prin februarie anul acesta am început să caut pe internet o pagină despre sufletul Mangaliei, despre frumuseţea şi despre istoria ei, despre oamenii ei de altădată şi de acum… Nu am găsit nici măcar o umbră palidă a ceea ce doream să găsesc, doar informaţii utile, multă, multă politică, accidente rutiere, vedete, nici măcar un blog personal al vreunui mangaliot nostalgic nu am avut norocul să găsesc, deşi acum ştiu că există. Sau poate că asta n-a fost rău până la urmă, pentru că atunci am ştiut imediat ca eu am să fac pagina de suflet a oraşului meu! Şi aşa s-a născut pagina "Mangalia ieri şi azi". În câteva ore am postat pe facebook sute de fotografii cu Mangalia veche şi cea de azi, adunate sau realizate de mine în ani... Având primul anticariat din Mangalia, pusesem deoparte cele mai inedite fotografii cu oraşul… aşa, pentru sufletul meu...

Reacţia mangalioţilor de pretutindeni a fost cu totul neaşteptată: pe o pagină unde mă gândisem să postez informaţii rare şi inedite, adunate de mine, despre acest orăşel, doar aşa, de drag, m-am pomenit cu 600 de prieteni în primele două săptămâni! Primeam zeci şi zeci de fotografii vechi şi informaţii noi, împărtăşeam totul şi ne bucurăm cu toţii, mangalioţi împrăştiaţi în toată lumea, de atâtea amintiri comune, dragi nouă… După o lună de activitate ajunsesem la 1200 de prieteni, dar pe 25 martie, pagina aceasta atât de iubită ne-a fost ştearsă de către reţeaua de socializare. Nu ştiu din ce motive am pierdut acest loc special, despre care cei plecaţi departe, cu dorul de Mangalia în suflet, scriau: "Ce bine că există "Mangalia ieri şi azi", acum ştiu: ori de câte ori mi se face dor, intru aici!". Multe zile şi nopţi de muncă, informaţii preţioase, un alt loc de suflet numit "MangaliArt", toate…s-au dus.

Dar o pagină de suflet nu are cum să moară… N-am stat mult pe gânduri şi am refăcut-o!

Deşi aşa pare la prima vedere, totuşi nu despre mine şi copilăria mea este vorba aici, şi nici despre pagina Mangaliei!

Din rândurile următoare vom afla despre cine este vorba…

Totul a început de la o imagine cu o carte poştală veche reprezentând "noua faleză a oraşului", o vedere pe care nu o mai văzusem niciodată, primită de la o colaboratoare a vechii pagini. Mi-a atras atenţia în mod special textul care o însoţea:  

În 1958 începe reconstrucţia oraşului Mangalia. "Un satelit balnear pentru Mangalia" s-a intitulat proiectul de diplomă de architect al marelui artist născut în Mangalia, Stephen Eleutheriadis. Într-o frază, autorul lucrării definea starea oraşului său natal în 1946: "...În Mangalia totul se exprimă prin tăcere, şi formele, şi timpul şi marea chiar, aici vezi transparenţa lumii şi infinitul, aici stai de vorba cu Dumnezeu..."

Am rezonat instantaneu cu cele spuse de acest artist mangaliot despre care nu auzisem până atunci absolut nimic. De aceea am şi dorit să îl cunosc mai bine… l-am căutat… şi am descoperit că, deşi încă nu ne cunoaştem şi este la foarte mare distanţă, avem ceva foarte valoros în comun: Mangalia, această aşezare binecuvântată; şi nişte fire invizibile care ne leagă: dragostea pentru ea…

Din fericire, aflu că Editura Omonia din Bucureşti a editat de curând, prin grija doamnei Elisabeta Moraitaki, sora artistului, cartea sa "Fiul ceasornicarului": " (…) o emoţionantă evocare a primilor 29 de ani din viaţă, petrecuţi de Stephan Eleutheriadis pe meleagurile româneşti, de care a rămas profund ataşat. Leit-motivul acestor pagini, acelaşi că şi în pictura sa, rămâne oraşul Mangalia, situat pe locul cetăţii antice Callatis." Continui să citez de pe coperta a patra a cărţii şi mă bucur că aflăm noi motive pentru care putem fi mândri că suntem mangalioţi: "Stephan Eleuteriadis s-a născut la Mangalia, într-o familie de greci. A absolvit în 1948 Facultatea de Arhitectură din Bucureşti, fiind atras, din adolescenţă, şi de pictură. Obligat de regimul comunist să părăsească România în 1950, se stabileşte, după un scurt popas în Grecia, în anul următor în Brazilia, la Rio de Janeiro. Aici se afirmă deopotrivă că arhitect şi pictor, creaţiile sale fiind încununate cu distincţii naţionale şi internaţionale."

 "Celebru în lume, ignorat în Dobrogea"…. se numea un alt articol despre Eleutheriadis… (foarte puţin cunoscut şi în orăşelul natal… sau deloc, aş spune eu!) "Cum clepsidra primului sau stadiu de viaţă s-a cernut la Mangalia, în irepetabila unicitate a unei aşezări magice, imaginea ei nu putea fi mistuită de uitare. Nu a uitat de unde a plecat. Dragostea pentru Mangalia l-a urmărit toată viaţa, oricât de departe a fost de orăşelul de la malul Mării Negre" scria un amic al sau, un alt fiu al Mangaliei, ştefan Delureanu.

Să cunoaştem mai bine omul, pictorul, oraşul parcurgând câteva pasaje din carte:

Poezia Mangaliei

 

"Am crescut învăluit de cer, vânt, nori, mare şi hoinărind pe câmpuri cu grău, porumb, floarea-soarelui şi bostănării. Liniştea şi seninătatea acestor privelişti m-au pătruns pe nesimţite în timpul primei mele vieţi şi osmotic mi-au vaccinat fiinţa şi nu m-au mai părăsit. Le simt plăcuta lor greutate până astăzi când scriu aceste rânduri, cu vârsta mea de peste optzeci de ani şi le-am aşternut pe pânzele mele inspirate şi dedicate oraşului meu natal, Mangalia, copilăriei mele şi mangalioţilor orfani, spulberaţi în lumea întreagă, căutându-şi, în vitregia lor, o nouă identitate."

 

Peisajul Mangaliot

 

"Cunoşteam peisajul mangaliot ca pe palma mâinii mele, ajunsesem să aleg motivele încă din casa şi chiar orele pentru a le picta după cum voiam să am incidenta luminii pe tablou şi de foarte puţine ori am greşit. Umblam pe străzi, pe câmpuri, la marginea lacului, unde aveam multe motive gata pregătite pentru a le picta. (…) Când toamna începea să se apropie, pe la jumătatea lunii septembrie şi în luna octombrie, lumina în peisajul mangaliot începea să fie discreta şi preţioasă, cu pete de soare şi multă umbră. Atunci căutam în lumină tonalităţile calde de galben şi ocru, iar în umbră varietatea gri-urilor cu infinitele lor nuanţe din gama culorilor reci din care alegeam esenţialul pentru a nu încărca tabloul. Eram în ultimul an de facultate şi mă repezeam în jurul unei sărbători ori la un sfârşit de săptămână şi plecăm la Mangalia, reuşind în acest scurt timp să pictez unul sau două peisaje."

 

Volumul este bogat ilustrat cu lucrări ale pictorului, multe dintre ele ne apar ca… amintiri ilustrate, adnotate… Iată ce notează pictorul pe unul din desenele alăturate: "Hoinărind, pe câmpuri, mă culcam şi ascultam zgomotul vântului care suflă printre ierburi." (pag. 77) Pe alt desen reprezentând locul unde se află acum Colegiul Economic Mangalia, există următoarea însemnare înduioşătoare: "Pe la vârsta de cinci ani în 1927 am făcut primul desen, repetat de sute de ori dealungul anilor. Asta este ultima versiune (până acuma) la 86 de ani. (pag 15)".

 Exemplara stăruinţă cu care artistul revine iar şi iar către locurile adolescenţei sale…

 

Lăsam în urmă prima mea viaţă

 

"Lăsam în urmă prima mea viaţă cu tot tezaurul de amintiri şi trăiri: locul unde m-am născut, copilăria, adolescenţa şi tinereţea mea. Timp de douăzeci şi noua de ani am păşit pe pământul, nisipul şi câmpurile Mangaliei. Le simţeam plăcuta lor greutate cu care îmi învăluiau firea, pentru că le-am iubit şi pentru că făceau parte din natura mea. Oricât de frumos sau mizerabil ar fi locul copilăriei, el va rămâne totdeauna locul de aur care ne va călăuzi viaţa întreagă: "toate priveliştile lumii nu pot înlocui copilăria" (Emil Cioran), dar în peregrinările mele prin lume am căutat mereu o Mangalie. Nu l-am mai găsit niciodată şi nici n-o să-l mai văd pentru că oraşul a fost asasinat în mod cinic şi pervers. L-am pictat şi l-am desenat în loco şi din memorie pentru a arăta lumii poezia şi lirismul lui.  

Era singurul orăşel de pe ţărmul Mării Negre, din România, cu vestigiile trecutului şi cu înţelepciunea timpului depuse pe zidurile de piatră, pe acoperişuri de olane, pe străzile prăfuite şi pe oameni. A apărut ca ierburile de pe câmpuri, ca o poezie laică, ca omul pe pământ şi parcă era înfipt în timp de la începutul lumii, cu peisajul lui lapidar, unic şi autentic creat de nevoile oamenilor. Tot acest tezaur cu toată inocenţa lui a fost sacrificat de obtuzitatea efemerului regim comunist, care, timp de patruzeci şi cinci de ani, a băntuit peste ţară sacrificând valoroase monumente istorice, începând cu Mangalia, primul asasinat urban.

Zilnic, privesc ce a rămas din tablourile mele pictate în Mangalia, aduse mai târziu de sora mea la Rio, şi rămân amorţit şi absent în prezentul care mă înconjoară, învăluindu-mă cu imaginile trecutului pe care l-am pictat cu atâta dragoste, ca pe o fiinţă iubită, şi l-am pătruns ca nimeni altul: "anii pot să mă tărască, dacă vor, dar cu spatele spre viitor" (Montaigne)."

Unde sunteţi voi, oameni rafinaţi şi manieraţi, care aţi cunoscut ce merită să fie cunoscut şi aţi putea să ne arătaţi şi nouă, voi, cei care cu siguranţă aţi fost mai deştepţi ca noi fiindcă n-aţi pierdut vremea uitându-vă la TV?... V-aţi stins sau v-aţi împrăştiat şi cei rămaşi aveţi peste 90 de ani…

 

Ce Dumnezeu cunosc eu despre oraşul meu, în afară de preţioasele mărturii ale "Fiului ceasornicarului", de cele din cartea "Mangalia" a lui Gala Galaction şi de cele câteva descrieri din cărţile Cellei Serghi?

Vreau şi eu să cunosc ce merită să fie cunoscut...

Dacă rândurile de mai sus mişcă ceva, undeva în sufletul nostru, să încercăm, până nu e prea târziu, să ne căutăm rădăcinile, să zăbovim la palavre şi să-i descoasem pe bunicii şi pe strabunicii noştri. Cei care mai avem!

                                                                                                                               Diana Terente

Articol publicat in Magazin Romanesc, Revista online a romanilor din diaspora.

http://www.magazinromanesc.com/opinii.html#3 Edit Text