Dincolo de noi. Dialoguri cu entitati din invizibil

Acasa
Carti de la A la C
Carti de la D la L
Carti de la M la P
Carti de la R la Z
Comanda
Beletristica
Religie/Spiritualitate
Sanatate
Istorie/Politica
Invatamant/Educatie
Paranormal
Filosofie
Psihologie
Pentru copii
Biblioteca virtuala
Dictionare si enciclopedii online
Interviu cu Dumnezeu
Parodii, melodii
Contact
Parteneri

 
DINCOLO DE NOI
Dialoguri cu entităţi din invizibil
 
Un jurnal paranormal care îţi poate schimba destinul!

Cuvânt înainte

Când Diana Voivozeanu îmi trimitea la redacţie câteva crâmpeie de dialog cu spiritele, primul lucru pe care am simţit nevoia să îl fac a fost să testez persoana, altfel spus, să mă conving dacă nu mă implic într-o farsă, într-o disfuncţie psihosomatică sau într-o fantezie ce nu depăşeşte imprevizibilul imaginaţiei. Odată spulberată suspiciunea, am înţeles că tânăra profesoară într-o disciplină pragmatică, absolventă a Institutului Politehnic, nu se exprima decât despre lucruri pe care le trăise şi le trăia. În cazul ei dialogurile cu spiritele sunt reale: tot ea are un potenţial bioenergetic excepţional şi este o cunoscătoare a fenomenologiei paranormale pe o arie amplă, străbătută cu o seriozitate demnă de admirat şi de luat în seamă. Evident, astfel de lucruri nu pot fi explicate precum o teorie, o axiomă, o naraţiune. Diana Voivozeanu face parte din acele persoane care au drept suport fundamental al experimentului tolerat, credinţa. Ea nu provoacă lumea spiritelor – un motiv alternativ poate fi în primul rând frica – şi nu este o adeptă a spiritismului; autoarea se supune pur şi simplu dialogurilor ei, este din timp avertizată că va trebui să ia parte la un dialog, pune întrebări şi primeşte răspunsuri, este la rândul ei circumspectă şi numai certitudinile, când le acumulează, poate să şi le explice. Ea mai ştie că multe aspecte nu pot fi dezvăluite.

Ion Ţugui

 

Motto

"Mai îndelung vom fi-ndrăgiţi de morţi,decât de cei ce-s vii".
SOFOCLE

 

AVERTISMENT

 

Îi înţeleg pe cei care, parcurgând această carte, nu pot accepta realitatea celor citite, pentru că, dacă nu mi-ar fi fost dat să trăiesc această tulburătoare experienţă - pentru unii ar putea părea de domeniul fantasticului - eu însămi aş fi tratat cu scepticism aceste destăinuiri, sau cel mult le-aş fi citit doar ca pe o poveste frumoasă care mi-ar fi plăcut să fie adevărată…
Desigur, din comunicările care fac obiectul cărţii de faţă nu poate fi cu totul eliminat jocul subconştientului, însă am convingerea că "personajele" acestei cărţi sunt altceva decât nişte fiinţe imaginare. Din motive lesne de înţeles, de câte ori voi considera că este necesar, voi face uz numai de iniţialele numelor prietenilor şi interlocutorilor mei, fie ei din lumea noastră sau din cealaltă lume.
În fine, înainte de a începe derularea acestor comunicări cu Invizibilul - presărate cu umor uneori, umbrite de tristeţea morţii alteori, dar cel mai adesea purtătoare de mesaje încărcate de înţelepciunea şi harul unor spirite luminate - îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru că mi-a dăruit această fericită şi nesperată şansă de a fi reuşit să întrezăresc bucuria Luminii Sale.

Diana Voivozeanu

 

PRIMA REVELAŢIE


Am început să comunic cu spiritele în împrejurări dramamatice.
Primele entităţi spirituale cu care am intrat în dialog au venit fără ca eu să le chem. Pe atunci nici nu ştiam şi nici nu gândeam că aşa ceva ar fi posibil.
Nu eram atee convinsă, dar nici nu mă puteam considera o adevărată creştină. Eram aşa cum sunt mulţi oameni, care spun "Doamne-ajută", fără a se aştepta la un ajutor real din partea Celui în existenţa căruia cred doar pe jumătate…
Luna ianuarie a anului 1991. De două săptămâni prietena mea, L., era foarte bolnavă. Nu aş putea spune de ce boală suferea, pentru că nici medicii care au consultat-o nu i-au putut stabili un diagnostic. Simptomele "bolii" ei erau stranii: simţea că inspiră o substanţă toxică cu un uşor miros de formol şi aceasta îi dădea crize de sufocare. Nimeni din preajma ei nu percepea ceva deosebit în atmosferă, ceva, pe care ea îl simţea totuşi şi care asupra organismului ei producea efecte dezastruoase. Îmi repeta că are senzaţia că este ceva care parcă anume o chinuieşte. Plângea în fiecare zi, crizele erau foarte dese. S-a internat în spital, i s-au făcut analize, dar după câteva zile a revenit acasă în aceeaşi stare, fără să ştie de ce suferă. Medicamentele pe care le luase nu au avut nici un efect şi a renunţat la ele. Părea că nimeni şi nimic nu o mai poate ajuta, ajunsese ca o umbră şi repeta că ea o să moară şi nu o să ştie de ce. În suferinţele prin care trecea, se ruga la Dumnezeu cu disperare să o salveze.
Într-un mod cu totul neaşteptat, L., a fost, în cele din urmă salvată: într-o seară, fratele meu a intrat în casă spunându-mi că la uşa apartamentului nostru, nişte copii pe care nu-i cunoştea au un "joc" foarte ciudat. Concentraţi asupra unei cărţi ce avea legată transversal o cheie cu o sfoară, susţineau că "vorbesc cu bunicii lor care sunt morţi".
Nu am luat în serios acest lucru, însă el a revenit după un timp cu noi detalii. M-a mirat insistenţa lui, ştiindu-l mai puţin dispus să dea crezare unor astfel de practici care de regulă stârnesc suspiciuni, dacă nu fiori. Pregătind o carte aşa cum văzuse la acei copii necunoscuţi, m-a rugat să încercăm şi noi. Faptul că era tulburat mi-a stârnit şi mie curiozitatea. M-a asigurat că, dacă ţinem cartea suspendată pe degete prin intermediul cheii pe care i-o ataşase şi invocăm un spirit, cartea începe să se rotească. Am acceptat acest experiment, mărturisesc, cu foarte mari îndoieli. Încă de la prima încercare am constatat cu uimire că într-adevăr, o forţă nevăzută era capabilă să determine mişcarea de rotaţie a cărţii. Noi nu aveam nici un interes să provocăm această mişcare, şi ne-am dat toate asigurările că nu noi suntem autorii acestui fenomen greu de explicat. De altfel vedeam clar că, deşi mâinile noastre erau perfect imobile, crispate chiar, cheia se deplasa cu dezinvoltură pe degetele noastre, trăgând cartea după ea. Fratele meu mi-a explicat atunci că acei copii puteau primi mesaje printr-un cod stabilit astfel: spiritul invocat deplasa cartea într-o anumită direcţie de un număr de ori ce corespundea numărului de ordine al literei din alfabet, pe care dorea s-o comunice, după care se oprea şi reîncepea mişcările pentru a transmite următoarea literă a cuvântului ş.a.m.d.
Amândoi am încercat o puternică emoţie când am recepţionat astfel primele cuvinte dintr-o lume despre care până atunci nu aveam cum să ştim dacă există sau nu. În acele momente aveam senzaţia că era ca şi cum noi, închişi în lumea noastră materială, am îndrăznit (sau am primit permisiunea?) să aruncăm o privire temătoare prin "gaura cheii" către DINCOLO.
Doar ne-am gândit la bunica noastră decedată în urmă cu câţiva ani, şi cartea a şi început să ne "vorbească", prin zvâcnituri puternice. Emoţiile au fost cu atât mai mari cu cât mesajul transmis de spiritul scumpei noastre bunici ne dezvăluia lucruri de-a dreptul incredibile, dar care mai târziu s-au dovedit a fi perfect conforme realităţii…
Iată ce conţinea acel mesaj:
"Sunt Ioana. Dumnezeu m-a trimis la voi să vă ajut. Prietena ta bună este în mare pericol! O femeie care se numeşte F. a trimis la ea spirite rele care vor să o omoare şi ele vor reuşi dacă nu faceţi tot ce vă învăţ eu: spuneţi-i lui L. să facă o sută de mătăni şi să meargă degrabă la un preot să îi citească pentru dezlegare. Fum de tămâie…" a mai spus, şi cartea ne-a căzut din mâini.
Aceste cuvinte ne-au înmărmurit! Ne aşteptam la orice altceva. Ca şi mine, prietena mea nu obişnuia să meargă la biserică, şi nu eram deloc familiarizată cu ritualurile la care ne trimitea acel mesaj, dar L., ar fi făcut orice ca să se însănătoşească. I-am transmis şi ei într-un suflet această comunicare - pe care o notasem într-un caiet - şi modul în care ne-a fost revelată.
Amândouă ne-am gândit mult la toate acestea şi, căutând să descopere adevărul, ea şi-a amintit că există într-adevăr o femeie, care-i ieşea uneori în cale cerându-i ajutorul în tot felul de probleme, chipurile căuta serviciu, promitea că revine, ca apoi să dispară misterios. Numele ei era… F., am aflat ulterior că trăia din banii (nu puţini) câştigaţi din afaceri josnice, şi că ultimul ei soţ murise în împrejurări neelucidate…
Bineînţeles că în aceste condiţii, L., nu a ezitat să urmeze sfaturile primite prin mesajul dictat.
A constatat că de câte ori îi reveneau crizele, singurul "medicament" care o putea ajuta să îşi revină erau cele o sută de mătănii pe care le făcea şi rugăciunile profunde.
O dată încheiate aceste rugăciuni, în mod cu totul miraculos, redevenea un om plin de viaţă.
Cu timpul, în câteva săptămâni, crizele s-au rărit şi apoi a scăpat definitiv de influenţa nefastă de acelor forţe malefice.
De atunci, am început să cred cu tărie în existenţa lui Dumnezeu. Mă gândesc şi acum că vindecarea - miraculoasă, fără discuţie - a prietenei mele mi-a demonstrat nu numai că există un Dumnezeu milos şi bun, dar, din păcate, a trebuit să admit şi existenţa acelor spirite inferioare, a căror forţă a putut fi doborâtă numai prin credinţă.
Iată ce scria Simeon Florea Marian, în lucrarea sa intitulată "Vrăji, farmece şi desfaceri" seria II, tom XV, editată în anul 1893:
"Scopul vrăjilor sing. vrajă, este de a constrânge pe cineva contra dorinţei şi voinţei sale, ca să asculte şi să facă toate cele ce se spun şi să pretind de la dânsul, apoi de a despărţi pe doi soţi care trăiesc în cea mai bună înţelegere şi armonie, sau pe doi inşi care se iubesc şi vor să se căsătorească, şi în fine de a lua somnul copiilor de ţâţă şi laptele de la vaci, de a nenoroci sau chiar de a nimici pe cineva. Mai pe scurt zis, scopul acestora este de a face cuiva mai mult sau mai puţin rău. Mijloacele care se întrebuinţează de către vrăjitori şi vrăjitoare, adică de către bărbaţii şi femeile ce se ocupă cu vrăjitoria sau cu vrăjitul, sunt de regulă asemenea stricăcioase, căci e lucru firesc că numai prin întrebuinţarea unor plante veninoase sau a unor obiecte spurcate şi molipsitoare pot să buimăcească şi să nebunească pe cineva de cap, să-l nenorocească în privinţa corporală ori spirituală, sau chiar să-l mântuiască de zile (…). Trebuie să mai amintesc încă şi aceea că în genere cu vrăjitoria sau vrăjitul se ocupă mai cu seamă unele femei bătrâne, care cum se zice, şi-au trăit traiaul şi şi-au mâncat mălaiul, şi care de comun îşi fac dintr-aceasta o profesiune spre a-şi putea câştiga pâinea de toate zilele (…). Asemenea fapte rele însă pot, după credinţa şi spusa poporului, să le facă numai nişte oameni foarte răutăcioşi şi împietriţi la inimă, cărora puţin le pasă de învăţăturile şi legile Dumnezeieşti şi de ceea ce se va întâmpla după ce se vor muta din lumea aceasta. Drept aceea şi toţi vrăjitorii şi vrăjitoarele, care se ocupă cu vrăjitul sunt priviţi în genere de către popor ca nişte oameni fără de lege, lepădaţi de Dumnezeu, care au de-a face mai mult cu spiritele cele necurate, pentru că ei în vrăjile ce le rostesc, în loc să se adreseze la Dumnezeu, fiinţa supremă şi atotputernică, ca acesta să le vină întru ajutor spre ajungerea scopului ce-l urmăresc, îşi iau cele mai de multe ori refugiul la spiritele necurate…".
Revenind la prima revelaţie, mai găsesc de cuviinţă să adaug că pe acei copii care "ne-au adus spiritele la uşă" nu i-am mai văzut niciodată.
Pe măsură ce am primit noi comunicări, le-am notat într-un jurnal însoţite de cele mai multe ori de observaţiile pe care le făceam la vremea respectivă. Aveam de pus zeci de întrebări, iar răspunsurile, adesea nu se lăsau aşteptate. Treptat, fără să-mi dau seama, începusem să explorez tainica lume a umbrelor…
Evident, se naşte o întrebare: de ce l-am citat pe Simeon Florea Marian, şi mai ales fragmentul care se referă la folclorul românesc dedicat vrăjitoriei? Ce legătură poate avea pomenirea unei superstiţii aparent fără temei în experienţele pe care am început să le efectuez în chip străin de orice superstiţie? Pur şi simplu pentru farmecul cultural al citatului, dar şi din convingerea că intuiţia populară în domeniu, aparent fără noimă, vine totuşi dintr-o îndelungată tradiţie şi chiar dintr-o practică în care adeseori întâlnim stranii congruenţe cu validările parapsihologice. Dând la o parte ritualul magic, cititorul trebuie să reţină doar adevărul care este dincolo de ritual: putem comunica în mod cert cu lumea de dincolo, şi o putem face necontaminaţi de superstiţii, de vrăji şi farmece, ci descoperind în noi înşine acel potenţial energetic prin care dialogul cu spiritele devine nu doar posibil, ci foarte concret. Dedicându-mi acestor experimente un timp mai îndelungat, am putut conştientiza travaliul în spaţiul transcedental, căpătând în cele din urmă certitudinea concretă a faptului petrecut. În jurnalul care urmează nu veţi întâlni superstiţii, vrăji sau farmece, căci la aşa ceva nu mă pricep, dar nici nu le doresc, nu mă preocupă aceste "procedee" tradiţionale ale ocultismului negru. Eu am stat de vorbă cu spiritele aşa cum stau de vorbă cu prietenii, cu oamenii din jurul meu. Sau ca să mă exprim mai clar, am stat de vorbă ca ingineră ce sunt, educată în spirit pragmatic, instruită în logica lucrurilor.
Cititorul va înţelege toate acestea, iar mie nu-mi mai rămâne decât să-l asigur că nu citeşte o carte de ficţiune, o carte de imaginaţie insolită, ci o relatare pe care am îndrăznit să o fac atunci când practica şi convingerile mi-au dictat-o.
Nu trebuie să ne îndoim nici o clipă că "lumea de dincolo" există. Nu ştim prea multe despre această lume, sau nu ştim aproape nimic. Dar ce ştiu sigur, este că spiritele ne vorbesc. Cum? Acestei întrebări i se dedică prezentul jurnal…

Click si ai facut o afacere buna!

AntiqueBoutique
Click!

ILUZII OPTICE

Google

 

 Director Web Romania - LinkWeb.ro - Adauga si site-ul tau